Sunt un observator zilnic al legăturilor care se formează între copii și trebuie să recunosc că învăț multe de la ei. În același timp încerc să le insuflu micilor mei ștrumfi adevărata valoare a unui prieten.

Există la copii o ușurință cu care interacționează, un mod prin care reușesc să spargă gheața și împreună clădesc o bază, mici detalii care curând ajung să poarte numele de prietenie.

La adulți lucrurile sunt mult mai complicate, noi având atâtea cerințe după care alegem să îi considerăm prieteni pe oamenii din jurul nostru.

Ce înseamnă de fapt un prieten?

Cu această întrebare ne-am început ziua, urmând să descoperim împreună care este cea mai bună definiție a termenului prietenie.

Dacă vom căuta în Dex vom găsi următoarea definiție, prietenie=sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente.

Astfel, înaintea lecturii am fost curioasă să iau pulsul grupei referitor la această dilemă.

O să meționez câteva din răspunsurile lor: să ai cu cine să te joci, cineva care îți dă jucaria lui, să vii dimineața la grădiniță și să se bucure că ai venit.

După colectarea răspunsurilor, a modului cum percep ei prietenia la minunata lor vârstă de 6 ani, le-am adus în atenție cartea Prietenul meu e trist scrisă și ilustrată de Mo Willems. Personajele cărții sunt Gerald - un elefant trist - și Porchiță - un purceluș simpatic care încearcă din răsputeri să rezvolve problema lui Gerald.

Este o carte care se bazează mult pe înțelegerea conținutului prin ilustrații, aceasta fiind construită sub forma unui dialog între cei doi prieteni. Porchiță fiind un bun prieten, observă că Gerald este supărat. Tocmai din acest motiv se hotărăște că trebuie să facă ceva ca să-l ajute.

Prima încercare (pentru că Porchiță nu renunță usor) îl surprinde pe Gerald văzând în fața lui un cowboy, dar uimirea și entuziasmul celui din urmă nu țin foarte mult așa că Porchiță este nevoit să recurgă la altceva.

A doua încercare îl găsește pe Porchiță deghizat într-un clovn. Deși clovnii sunt simpatici, iar Porchiță surprinde un zâmbet pe fața prietenului său, acesta se întristează din nou.

Pentru că prietenii sunt lângă tine indiferent de problemă, Porchiță nu se dă bătut și alege să se deghizeze într-un robot, Cum poate cineva să fie trist lângă un robot? se gândește el, dar se pare că Gerald poate, pentru că nici de această dată starea prietenului lui nu se îmbunătățește.

Atunci când Porchiță se simte dezamăgit și fără speranță în încercarea de a-și face prietenul să se simtă mai bine, Gerald e din nou bucuros. Întrebarea lui Porchiță Ești bucuros?, deși nu am auzit-o, vă spun că am văzut-o pe fețele copiilor.

Și ei s-au întrebat de unde această schimbare, după toate încercările lui Porchiță care nu au avut rezultat, cine sau ce reușise de fapt să-i schimbe starea?

Motivul e emoționant: însăși prezența lui Porchiță îi schimbă starea lui Gerald. Astfel Gerald îi povestește prietenului său cât de trist a fost, ce a văzut (un cowboy, un clown, un robot) și deși Gerald recunoaște cât de uimitori erau toți, nu s-a putut bucura.

Porchiță rămâne suprins atât de faptul că Gerald nu bănuiește că de fapt toate acele personaje erau întruchipate de el, dar mai ales de faptul că Gerald nu se putea bucura pentru că prietenul lui nu era lângă el.

Povestea se termină cu cei doi prieteni, spate în spate, atunci când Gerald își exprima una dintre nevoi, fiind de-a dreptul emoționant Am nevoie de prietenii mei! Replica lui Porchiță, ironică de altfel, este delicioasă Ai nevoie de ochelari noi...

Nu cred că e nevoie să menționez câte lucruri importante legate de prietenie le aduce în prim plan această poveste copiilor. Dar am să vă las câteva din răspunsurile lor la întrebarea Ce ați înțeles din această poveste?

Că Gerald avea nevoie de ochelari noi, că ești mai fericit când prietenul tău e lângă tine, că prietenii vor să fii fericit.

Sunt de părere că trebuie să îi încurajăm pe copii să-și facă prieteni, să fie mereu deschiși în a cunoaște și a lega relații cu cei de aceeași vârstă. Grupul de prieteni oferă copilului sentimentul de apartență, important pentru formarea identității sociale și a imaginii de sine, relațiile de prietenie fiind adevărate lecții de comunicare.

Ce putem face noi ca adulți în acest sens?

- să le oferim modele în ceea ce privește relațiile de prietenie;

- să încurajăm comunicarea cu ceilalți, să îi complimentăm și felicităm ori de câte ori inițiază sau răspund unei interacțiuni cu ceilalți copii;

- să îi încurajăm să fie prietenoși, să salute, să mulțumească, să se exprime.

Partea practică a venit cu un joc de rol sau cum îi mai spunem noi educatoarele – dramatizarea - aceasta fiind o metodă interactivă de formare a competențelor artistice la copii.

Dramatizarea la vârsta preșcolară urmărește dezvoltarea capacității de exprimare orală și de repetare a mesajului, exprimarea clară, corectă, expresivă.

Prin realizarea dramatizărilor, a jocurilor de rol cu subiecte din povești se educă îndrăzneala, curajul, se exersează capacitatea de memorare a unui text, se exersează relațiile de comunicare între educator - copil, copil - copil, copil - părinte, obținându-se progrese pe linie instructivă și educativă.

După ce le-am amenajat spatiul educațional, improvizându-le o scenă, am introdus și personajele pe care ei le vor ajuta să prindă viață, un elefant și un porcușor.

Este foarte importană alegerea rolurilor care trebuie făcută de către copii, oferind astfel posibilitatea acestora de a opta voluntar pentru interpretarea anumitor roluri.

În cazul nostru, fiind doar două personaje „piesa” a avut mai multe reprezentații, pentru că toată lumea a vrut să joace un rol, dar vă spun, nici o reprezentație nu a semănat cu cealaltă, deși au respectat cu toții șirul întâmplărilor din poveste.

Nu doar că toată lumea s-a distrat, atât în calitate de spectatori, cât și în calitate de actori, dar jocul de rol a venit în sprijinul înțelegerii textului.

Feedback-ul din partea lor, reacțiile și zâmbetele celor mici nu fac decât să confirme atingerea obiectivelor mele, stabilite la începutul activității:

- să asculte cu atenție povestea;

- să înțeleagă mesajul textului;

- să interpreteze rolul personajelor folosind vorbirea dialogată.

Prietenul meu e trist este de fapt o lecție depre rolul prietenilor în viața noastră, așa că, să nu uităm să îi învățăm și pe copii cum să fie deschiși și conștienți de rolul și atribuțiile unui prieten.

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv