Biografia unui scriitor imaginar

    Un număr dedicat vieților posibile ale lui Robert Ersten.

      Revista Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015 și coordonată de Adina Popescu, adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor. Pe e-mailul  redacției primim la fiecare concurs peste o sută de texte de la elevi din toate colțurile țării, ba chiar și din străinătate! Selecția nu este deloc ușoară, iar în cele din urmă doar cei mai creativi ajung să facă parte din Ordin.

    De-a lungul anilor, numeroși scriitori și ilustratori consacrați s-au alăturat proiectului nostru: Ioana Nicolaie, Florin Bican, Lavinia Braniște, Alex Moldovan, Ana Rotea, Mircea Pop, Anca Smărăndache și mulți alții. Poveștile, interviurile și ilustrațiile lor sunt o sursă de inspirație pentru oricine visează ca într-o bună zi să se dedice scrisului sau desenului.

      Lansările revistei au loc la cele două mari târguri de carte – Gaudeamus și Bookfest – și de fiecare dată standul se dovedește neîncăpător pentru cei care vin special pentru asta. Nimic cu se compară cu bucuria care li se citește copiilor pe chip când deschid revista și își văd textul sau desenul în paginile ei. Pentru noi asta e cea mai mare răsplată.


Vezi mai mult
Acest titlu a apărut în colecțiile Cărţi pentru copii, Cărţile mele la Editura Arthur
 
Te-ar putea interesa și:
 
Clasificare generala: Librărie Online
Librărie Online: Cărți
Clasificare generala: Noutăți
Publicată în: November 2019
ISBN: ISSN: 24572055
Ilustrată, Pentru copii
Tip copertă: paperback
Pagini: 80
   
Voturi
0.0 ( voturi )

5
(0)

4
(0)

3
(0)

2
(0)

1
(0)

Ți-a plăcut produsul?

Votează și spune tuturor părerea ta aici
 
Din aceeași colecție "Cărţile mele"
 
Imprinturile noastre:
Logo genius
Logo arthur
Logo art
Logo paladin
Logo youngart
Logo grafic
NOU
Călătoria lui Medilo de Ioana Nicolaie
Publicată în: December 2025
Recomandată
NOU
Să dăruim ferestre de Matei Vișniec
Publicată în: December 2025
Recomandată
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303680613
Recomandată
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219455
Recomandată
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303219417
Recomandată
Adulți
NOU
5 (3)
39,20 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
ISBN: 9786067104134,9786303680460
Recomandată
Adulți
OFERTA B2B
NOU
5 (10)
43,20 RON 54 RON 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786069611302,9786069611937
Bestseller, Recomandată
Adulți
NOU
Publicată în: December 2025
ISBN: 9786069611913
Recomandată
Adulți
NOU
Amurg vol.1 | paperback de Stephenie Meyer
Publicată în: November 2025
ISBN: 9786069611968
Recomandată
14 ani+
NOU
Vândută la 13 ani | paperback de Patricia McCormick
49,00 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786068811925,9786303680149
Recomandată
14 ani+
NOU
5 (2)
41,65 RON 49 RON 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: November 2025
ISBN: 9786069674147,9786303680071
Bestseller, Recomandată
14 ani+
NOU
4.33 (3)
37,40 RON 44 RON 44 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: October 2025
ISBN: 9786069674628,9786303219608
Bestseller, Recomandată
OFERTA B2B
NOU
Emmie cea invizibilă de Terri Libenson
5 (34)
42,07 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786303211749,9786303680729
Recomandată
NOU
Izzy cea creativă de Terri Libenson
5 (2)
46,36 RON 54 54 RON 54 54 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786067109504,9786303680736
Recomandată
NOU
5 (3)
42,07 RON 49 49 RON 49 49 RON

Adaugă în Coș

Publicată în: December 2025
ISBN: 9786060862666,7986303217075
Recomandată
Logo
Contactează-ne la