Prezentare „Sosirea” de Shaun Tan

28 decembrie 2018
Prezentare „Sosirea” de Shaun Tan
Alte categorii de interes: Activitati

În Sosirea Shaun Tan spune povestea unui bărbat care pleacă din țara sa copleșită de o mare neliniște, reprezentată doar sub forma unor tentacule negre care se răspândesc printre clădiri și străzi, pentru a putea găsi o viață mai bună pentru familia sa. Străbătând un vast ocean, bărbatul se găsește strămutat într-o țară stranie, ai cărei locuitori vorbesc o limbă pe care nu o poate cuprinde, cu obiceiuri de neînțeles.

 

Iar pentru a putea transpune experiența emigrantului său, Shaun Tan a ales să realizeze romanul grafic fără cuvinte. Un pariu riscant, însă tablourile sale încărcate cu elemente de fantastic țin locul oricărei descrieri amănunțite, secvențele migăloase cu multe tranziții de la acțiune la acțiune sau de la moment la moment redau frustrarea personajelor care nu pot comunica și triumful momentului când reușesc să se înțeleagă, iar stilul ales amintește de fotografiile făcute imigranților Europeni pe insula Ellis. Astfel, ceea ce s-a pierdut prin specificitatea cuvântului se întoarce prin imaginea simbolică care evocă adevăruri și experiențe universale.

Text de Alin Răuțoiu


Sosirea, Shaun Tan

Grafic, 2016

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART