Prezentare „Persepolis” de Marjane Satrapi

15 februarie 2019
Persepolis

Persepolis este un roman grafic emblematic pentru banda desenată alternativă din primul deceniu al secolului XX: un volum masiv, memorialistic, realizat alb-negru, în care autoarea își explorează propriile experiențe de viață pentru a comunica ceva mai amplu despre lume, istorie și societate. Având o abordare directă și clară, romanul grafic este orientat în primul rând către publicul occidental, înscriindu-se astfel și într-o literatură iraniană a diasporei.


Inspirată de Maus al lui Art Spiegelman și avându-l pe David Beauchard ca mentor, Marjane Satrapi își povestește în limbaj grafic copilăria. Însă, odată cu ea, spune și povestea Revoluției Iraniene, a Războiului dintre Iran și Iraq, iar mai apoi a totalitarismului religios și al micilor gesturi de rebeliune împotriva represaliilor, totul trecut prin filtrul propriilor trăiri, astfel încât cartea evită a fi doar o reiterare a istoriei convenționale.

Text de Alin Răuțoiu


Persepolis, Marjane Satrapi

Traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu

Grafic, 2018

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART