Puşti şi puştoaice, veniţi să puneţi mâna pe câte un exemplar din volumele voastre preferate: Jurnalul unui puşti 4 şi Însemnările unei puştoaice

18 decembrie 2011

Ai ratat precomanda volumelor Jurnalul unui puşti 4. Căldură mare şi Însemnările unei puştoaice? Nu-i nimic, vino la lansare vineri, 25 noiembrie 2011, ora 17.00, la Gaudeamus şi vei avea parte de multe surprize şi de concursuri cu premii!
I-ai auzit deja pe colegii tăi vorbind despre aventurile din vacanţă ale lui Greg Heffley? Ai auzit ce se spune peste tot despre câinele primit de Greg în vacanţă? Dacă ţi s-a întâmplat vreodată să ai o vacanţă care să nu fie tocmai aşa cum te aşteptai, înseamnă că cel de-al patrulea volum al seriei Jurnalul unui puşti te va ţine cu sufletul la gură!
Nu cumva colegii tăi au început să vorbească şi despre aventurile puştoaicei Nikki, nu numai despre cele ale lui Greg? Asta este pentru că au pus mâna înaintea ta pe primul volum al seriei Însemnările unei puştoaice! Este vorba despre povestea unei tipe de vârsta ta, recent mutată la o nouă şcoală, unde are probleme serioase cu una dintre colege. Respinsă de toată lumea, Nikki caută soluţia pentru a se integra perfect şi, mai ales, de a-i arăta lui MacKenzie, duşmanul ei declarat, că poate fi cea mai bună. Ţi s-a întâmplat şi ţie să ai astfel de probleme la şcoală? Atunci această serie îţi va deveni rapid cea mai bună prietenă!
Ca să nu ratezi posibilitatea de a participa la concurs şi de a te bucura de premiile surpriză pe care ţi le-am pregătit, notează-ţi pe prima pagină a jurnalului data de 25 noiembrie 2011 şi ora 17.00, căci acela este momentul în care vor începe vânzările volumelor mult aşteptate!
Nu poţi ajunge la Gaudeamus? Puştiul vine şi în marile librării din ţară.

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART