Lansare fără e-uri la Cărtureşti Timişoara

31 martie 2011


”Ottaviani locuia ca un burlac într-o cămăruţă mobilată, lângă staţia Sablons, la Maillot, în zona Parcului Botanic. Va fi adus a ins corupt. Stând într-o voltair rococo, capitonată cu kapok molatic, tivit cu şnur din marochin, ingurgita cu poftă scrumbii cu vin alb, rollmopsul ăsta înmuindu-l într-un borcan cu cornişoni.”  (Dispariţia, Georges Perec, editura Art, 2010, traducerea: Şerban Foarţă)
Observaţi ceva straniu în textul de mai sus? Corect, nota 10. Este fără E-uri. Și asta nu înseamnă că vreun scriitor zorit să termine repede paragraful ar fi halit a cincea literă din alfabet din vreun cuvânt, făcând din ”carte”, ”cart” şi ”mlasă” din ”melasă”. Georges Perec, autorul romanului ”Dispariţia”, căruia îi aparţine fragmentul de mai sus, nu s-a zorit defel. Din contră, cuvânt cu cuvânt a avut a se căzni (şi a se distra) cu înlocuirea tuturor cuvintelor și sintagmelor pe care le-ar fi folosit în mod obişnuit cu sinonime şi înlocuitori din care lipsește din născare litera e.
Dar cum o fi să traduci în limba română o astfel de joacă genială de algebrist literat? Singurul care s-ar fi putut încumeta să răspundă provocării – şi a şi făcut-o magistral – nu ar fi putut fi decât Şerban Foarţă. El însuşi prestidigitator semantic de primă clasă, a găsit soluţii ingenioase de traducere pentru fiecare scamatorie a lui Perec. Rezultatul: o bijuterie de nelipsit, aurul olimpic în traduceri.
A fost întâlnirea cu Şerban Foarţă, marţi, 29 martie 2011, ora 19, în ceainăria librăriei Cărtureşti din str. Mercy 7, Timişoara. O lectură publică 100% fără E-uri, din romanul Dispariţia, al lui Georges Perec.

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART