Audio: Matei Pleşu dă startul pe Hotnews Primei mele călătorii în străinătate

26 octombrie 2010

Începând de astăzi, îi puteţi asculta pe câţiva dintre autorii antologiei Prima mea călătorie în străinătate citindu-şi fragmente din texte pentru Think Outside the Box. Cel care dă startul acestui serial audio este Matei Pleşu, cu povestea sa despre vitrinele halucinante din Munchen. Până la lansarea antologiei, la care vă aşteptăm marţi, 2 noiembrie, la ora 18:00, la Clubul Ţăranului Român, vă lăsăm în compania unor audio-călătorii în lectura autorilor. Următorul invitat va fi Ionuţ Dulămiţă, al cărui text îl puteţi asculta joi, 27 noiembrie.

Editura ART şi Think Outside the Box vă invită la Prima mea călătorie în străinătate. Cel de-al cincilea titlu din seria de antologii Prima dată, înseamnă 30 de texte în care scriitori “cu vechime” sau, dimpotrivă, autori aflaţi la primul text literar îşi povestesc primele călătorii “în afară”. Coordonată de antropologul cultural Bogdan Iancu, Prima mea călătorie în străinătate îi numără, printre alţii, la cuprins, pe Iulian Comănescu, Florin Dumitrescu, Vasile Ernu, Şerban Foarţă, Eugen Istodor, Vintilă MIhăilescu, Antoaneta Ralian, Dan Sociu şi Luiza Vasiliu.
Pentru a-l asculta pe Matei Pleşu, apăsaţi aici.

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART