Jurnalul unui puşti – vânzări record în Statele Unite

10 ianuarie 2013

Cel de-al şaptelea volum al seriei Jurnalul unui puştiThe Third Wheel, apărut în Statele Unite la mijlocul lunii noiembrie, a reuşit ca, în doar 5 săptămâni după lansare, să depăşească pragul de 1 milion de exemplare vândute conform celor de la Nielsen BookScan. Volumul s-a plasat pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi realizat de cei de la BookScan în fiecare săptămână de la lansare.
12925-3
Cum volumul a apărut la sfârşitul anului, nu a reuşit să ocupe decât locul 6 în lista bestsellerurilor anului 2012. Totuşi, dacă ne gândim că a reuşit această performanţă în doar 5 săptămâni, nu putem decât să ne bucurăm de rapiditatea cu care puştii s-au mobilizat pentru a-şi achiziţiona următorul volum al seriei preferate.
Cititorii din România pot cumpăra primele cinci volume ale seriei, în limba română, atât separat, cât şi în pachet cu discount, cât şi volumul Jurnalul unui puşti. Jurnalul meu, independent de serie, din care pot învăţa la rândul lor cum să scrie un bestseller.
Jurnalulunuiputi4-picJurnalul unui pusti, vol. 2, rezolutie mai mica
 
 
 
 
 
Jurnalul unui pusti, vol. 3, rezolutie mai micaJurnalul unui pusti, vol. 4
 
 
 
 
 
 

Jeff Kinney, Jurnalul unui pusti. Adevarul gol-golutJurnalul unui pusti, Jurnalul meu, de Jeff Kinney

 

 

 

 

 

 

 

pusti-ian2013

 
 
 
 
 
 
 
 

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART