Cel mai egoist câine din lume învață o lecție importantă despre cum să împarți cu ceilalți

de Vlad și Cartea cu Genius 03 august 2021
Cel mai egoist câine din lume învață o lecție importantă despre cum să împarți cu ceilalți

Mopsul Porc este prima carte din seria lui Aaron Blabey dedicată faimosului Porc. A fost publicată pentru prima oară în 2014 și a fost declarată prima din cele trei bestselleruri pe care Blabey urma să le semneze cu Scholastic.

Mopsul Porc a fost un real succes în Australia și a ajuns în scurt timp pe locul întâi în vânzări. Seria a atras fani de toate vârstele printre care și un număr foarte mare de adulți, criticii încadrându-l pe Mopsul Porc în rândul clasicilor.

Cărțile au fost traduse în numeroase limbi și publicate în întreaga lume, au fost nominalizate pentru premii celebre și s-au vândut în peste 2 milioane de exemplare.

Aaaron Blabey s-a remarcat imediat și a devenit unul dintre cei mai apreciați scriitori și ilustratori de cărți pentru copii din Australia, fermecându-i și pe cei mai pretențioși cititori. 

Mopsul Porc este un câine lacom și foarte egoist care locuiește într-un apartament cu prietenul său patruped, Trevor. Nici nu se pune problema ca Porc să împartă jucăriile cu Trevor sau să accepte măcar vreo propunere de acest fel. Cartea conține un mesaj important pentru cei mici și prezintă o lecție despre egoism și bucuria de a împărți cu ceilalți, toate într-o notă amuzantă.

Cei mici îl vor adora pe Mopsul Porc. Fie el și obraznic, va primi câte o lecție la fiecare abatere.

În portofoliul Vlad și Cartea cu Genius regăsim 3 titluri din seria Mopsul Porc. Care este preferata ta?

 

  

 

Sursa articolului: weekendnotes.com

Recomandări (209) Genius la grădiniță (105) Interviuri (9) Noutăți (50) Titluri în focus (148) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (160)
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn"
Genius la grădiniță #104 "Iți-Biți Pisi-Corn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 22 decembrie 2025
O pisică roz e ceva atrăgător, însă o pisică roz cu un corn e de-a dreptul fascinant, cel puțin dacă ai cinci ani și vrei neapărat să afli mai multe d...
Mai multe
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn"
Genius la grădiniță #103 "Petrecere cu unicorn" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 18 decembrie 2025
Sunteți invitați la o petrcere cu unicorn, la care unicornul nu e chiar un unicorn, ci un măgar simpatic deghizat de dragul prietenei lui, Pipoțica. C...
Mai multe
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun"
Genius la grădiniță #102 "Crăciunozaurul și Noaptea de Ajun" de Oana Paraschiv Oana Paraschiv 11 decembrie 2025
Crăciunozaurul și-a făcut și anul acest apariția în sala noastră. Anul trecut copiii au descoperit prietenia și magia, dar și curajul și acceptarea în...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART