Cartea. Ghid de utilizare | Raluca Poenaru și Mircea Pop
Doisprezece scriitori și ilustratori publicați de Grupul Editorial Art au răspuns provocării de a imagina un ghid de folosire a cărții. În cazul în care am uitat funcția ei originară și acum o folosim să strivim insecte sau, cine știe, pe post de carburant sau portal.
Autorii au venit cu variante și sugestii surprinzătoare de utilizare a cărții. Citește mai jos povestea Ralucăi Poenaru și vezi cum și-a imaginat Mircea Pop situația.
Raluca Poenaru: Felii de carte
― Pipsi!!! Vino repede! S-a întâmplat ceva îngrozitor! Dulapul e gol! strigă Cipsi alarmat.
― Aoleuuuu! Nu mai e nimic de mâncare! Dar nimic-nimicuța, absolut nimic! O să muriiiim de foaaaame! se jeluiește Pipsi.
― Stai așa! Ia uite-acolo! În colț! Vezi ceva? Ceva ca un fel de... cutie?
― Unde? Aha... gata, o văd! Poate o fi ceva de haleală în ea! Hai să ne uităm!
― Și dacă e periculoasă? Dacă e o capcană? Hai să-l chemăm pe Caprotund! El e bătrân și deștept, el știe tot! hotărăște Cipsi prudent.
― Caprotund! strigă Pipsi și Cipsi cu glas plângăreț. Caprotund, vino repede aici! Am găsit o chestie ciudată! Un fel de cutie...
Caprotund se uită îndelung... după care se scarpină pe capul lui cel rotund și zice melancolic:
― O singură dată am mai văzut așa ceva... Acum mulți, mulți ani, cu străbunicu-meu...
― Ce e? Ce e? E de mâncare? întreabă Cipsi și Pipsi nerăbdători.
― Este, este... Numai că nu se mănâncă oricum. Nu se hăpăie. Nu se ciolfăie. Nu se plescăie. Nu se mănâncă de foame. Se gustă, se savurează.
― Cum adică se gustă? Dacă e de mâncare, hai s-o mâncăm! strigă Pipsi revoluționar.
― Stați! Dacă vă îndopați cu ea, n-o să vă placă! Și vă mai și înecați! E ca o vrajă, ca un vis... Mai întâi se observă cu atenție capacul. Culoarea, forma, textura, semnele secrete de pe el. Apoi se deschide. Înăuntru sunt sute de porții de mâncare, împărțite pe felii subțiri, albe, pline de semne magice. Se miroase felia la baza ei, acolo unde se lipește de celelalte felii. Are o aromă fantastică! Cine a simțit-o o dată n-o uită toată viața. Se iau un cuțit și-o furculiță. Se înfige furculița în felie. Se taie o bucățică. Se ridică furculița-n sus... Se admiră delicatesa în lumină... Se bagă în gură...
Într-un pod prăfuit, Cipsi, Pipsi, Caprotund înfig furculițele într-o felie, taie o bucățică, ridică furculița-n sus, admiră minunea albă în lumina portocalie a răsăritului, bagă în gură...
― Mmm... N-am mai gustat niciodată ceva atât de bun! Cum se numește?
― Carte, șoriceii mei! Carte! răspunde Caprotund lingându-se pe mustăți.
Raluca Poenaru s-a născut în 1978 la Curtea de Argeș. Aici, doar cărțile și prietenii ei au salvat-o de plictiseala cumplită care domnea peste tot. Pasiunea pentru lectură a urmat-o la universitate, dar mai târziu și-a descoperit interesul pentru finanțe, apoi pentru marketing și în cele din urmă s-a hotărât să se specializeze în IT. Singurele constante din viața ei au rămas însă lectura și scrisul. Ea și Pericol au câștigat Trofeul Arthur în 2017.


Mircea Pop este de mai mulți ani grafician la Grupul Editorial Art. În acest timp a ilustrat o sumedenie de cărți, printre care Dicționar de idei primite de-a gata, Păsări, lighioane, rubedenii, Trenuri cu prioritate, Căței bogați, căței săraci, un număr mare de coperte, iar în ultima perioadă s-a distrat cu diverse concepte și tematici care țin mintea ascuțită și degetele antrenate. Pe lângă toate acestea mai ilustrează câte un articol la diverse publicații, cum ar fi DOR, Scena 9, Școala nouă, și produce materiale promoționale pentru Librarium și Cartepedia.
Descoperă în articolele de mai jos și alte sugestii surprinzătoare de utilizare a cărților:
Ce este cartea? O poveste de Simona Sava însoțită de ilustrația Ancăi Smărăndache. Pe blogul Editurii Arthur.
Sala de așteptare. O poveste de Alis Popa cu un desen de Anca Smărăndache. Pe blogul Editurii Arthur.
Cartea. Ghid de utilizare. Un text de Lavinia Braniște însoțit de ilustrațiile lui Alexandru Măceșanu. Pe blogul Editurii Youngart.
Cărți pentru liniștea noastră. Un text de Florin Bican însoțit de ilutrațiile lui Alexandru Ciubotariu. Pe blogul Editurii ART.
Viitorul cărților necitite sau Fiecare cu Tsundokul lui. O poveste de Laura Grünberg cu o ilustrație de Dan Ungureanu. Pe blogul Editurii ART.
Aceasta este cartea. Un text de Alex Moldovan. Pe blogul Editurii ART.
Descarcă AICI ghidul integral.