Pachet musai (Vegetariana, Femeia la 1000°C, Fata cu Leica)

Premiul Nobel pentru Literatură 2024 a fost acordat lui Han Kang, „pentru proza ​​ei poetică intensă care explorează traume istorice și expune fragilitatea vieții umane”.

Pachetul conține următoarele 3 romane apărute în colecția musai

 Vegetariana 

Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet.

 

Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.

 

Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.

 

Femeia la 1000°C

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.

 

„Povestea Herrei, bazată pe fapte reale, nu este o cronică predictibilă a suferințelor pe care le provoacă războiul: eroina este nemiloasă față de toată lumea, inclusiv față de ea însăși, nu simte nicio vină pentru că a fost o amantă cu inima de piatră, o mamă denaturată și o aventurieră nesăbuită. Ea își povestește viața plină de anomalii cu o vivacitate fascinantă.“ The New Yorker

„Herra supraviețuiește și își spune povestea așa cum o vede ea. Și ce poveste! – una care merită să fie citită pentru a înțelege și mai bine complexitatea celui de-al Doilea Război Mondial și pentru a te bucura de inteligența unei femei pe care nu ți-o vei putea șterge din minte.“ Washington Post

Fata cu Leica

Premiul Strega 2018

1 august 1937. Parisul e plin de steaguri roșii. Este ziua de naștere și, totodată, procesiunea de înmormântare a Gerdei Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front. Robert Capa –  cel care o învățase să folosească un aparat Leica și alături de care plecase în Spania să documenteze Războiul civil – este în fruntea procesiunii.

Gerta Pohorylle – sub numele său adevărat – fusese arestată în 1933 pentru activitățile antinaziste și se exilase la Paris, unde întâlnise alți tineri „înstrăinați”, care asemenea ei, luptau pentru a-și găsi locul într-o lume a cărei atitudine ostilă împotriva evreilor era din ce în ce mai pregnantă. Naționalitatea germană a Gerdei, desigur, nu-i spăla păcatul de a avea origini israelite. Tot la Paris l-a întâlnit pe André Friedmann, pentru care avea să inventeze pseudonimul Robert Capa. Fotografiile realizate de aceștia în Spania devastate de război constituie materialul celebrei „valise mexicane” – peste 4000 de negative dispărute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și redescoperite abia în 2007.

În Fata cu Leica, Helena Janeczek a ales să spună povestea personajului său prin prisma a trei martori, care au împărțit cu Taro aceeași viață și aceleași pasiuni: Willy Chardack, student la medicină, Ruth Cerf, prietena ei cea mai apropiată și jurnalistă, și Georg Kuritzkes, activist zelos, înscris în Brigăzile Internaționale din Spania.

Gerda Taro și-a găsit sfârșitul tragic la doar 26 de ani, dar prin subtilitatea și măiestria literară a Helenei Janeczek rămâne până în ziua de azi un model feminin surprinzător prin eleganță și nonconformism.