Pachetul Începuturi Isaac Asimov conține primele volume din cele mai cunoscute trei serii ale autorului: Fundația, Imperiul și Roboții.
Fundaţia I. Fundația
Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.
Roboții I. Eu, Robotul
Nu au voie să facă rău niciunei ființe umane, trebuie să se supună ordinelor oamenilor și nu-și pot pune în pericol existența… însă doar atâta timp cât nu încalcă primele două reguli. Acestea sunt cele Trei Legi ale Roboticii cu care au fost programați roboții cu inteligență artificială.
Poți să demonstrezi ce vrei pe baza unui raționament rece, cu condiția să apelezi la postulatele adecvate.
Eu, Robotul este o colecție de nouă povestiri relatate din perspectiva unui robopsiholog care dezvăluie aventurile primilor roboți inteligenți creați de om. De la publicarea lor, povestirile lui Isaac Asimov au fost sursă de inspirație pentru numeroase ecranizări.
Imperiul I. O piatră pe cer
Chinezii spun că orice drum începe cu primul pas. Ceea ce nu mai spun chinezii, dar o face Isaac Asimov, este că orice pas te poate duce într-o altă lume.
Orice planetă este "pământul" pentru cei ce-o locuiesc.
Un singur pas îl duce pe Joseph Schwartz dintr-un timp în altul, din 1949 în perioada primului Imperiu Galactic. Se află tot pe Pământ, însă planeta e de nerecunoscut. Radioactivitatea a sărăcit solul și, pentru a economisi resursele, oamenii sunt eutanasiați la vârsta de șaizeci de ani. Pământul este doar un bolovan, o piatră pe cer, dar locuitorii săi susțin cu încăpățânare că acesta este locul unde au apărut oamenii, care s-au răspândit apoi în toată galaxia.
Alte titluri de
Isaac Asimov:
Roboții IV. Roboții din Lumea Zorilor
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Sfârșitul eternității
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia I. Fundația | paperback
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia I. Fundația
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația II. Fundația și Imperiul
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația III. A doua fundație
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia IV. Marginea fundaţiei
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația V. Fundația și Pământul
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VI. Preludiul Fundației
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VII. Zorii Fundației
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții I. Eu, Robotul
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții II. Caverne de oțel
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții III. Soarele gol
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții III. Soarele gol ( ediția albă)
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții IV. Roboții de pe Aurora
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții V. Roboții și Imperiul
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul I. O piatră pe cer | paperback
, Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul II. Praf de stele | paperback
, Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul III. Curenții spațiului | paperback
, Editura Paladin , colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul I. O piatră pe cer
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul II. Praf de stele
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul III. Curenții spațiului
, Editura Paladin , colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota