Hate me love

Ironia face că am citit prima parte a acestui volum în timp ce pe alt laptop rula instructajul anual de protecția muncii. La fix. N-am putut să parcurg cartea altfel decât cu vocea lui Cosmin în minte, cine l-a ascultat citind sau performând știe la ce mă refer. Enumerația, repetiția, ritmul sau rima aveau un rol esențial în memorarea și transmiterea poeziei mult înainte de apariția scrisului. Cosmin se joacă cu ele, le dă viață, arătând către o lume șubredă, către un interior șubred și o dragoste șubredă, și arătând în același timp un deget ridicat celor care cred, când vine vorba de poezie, în perimare.

Radu Nițescu

Începutul acestui volum terifiază prin contrapunerea (alertă și ritmată) muncă–viață, descojind de sens orice efort, transformând totul într-un drum spre moarte. De fapt, totul e o reformulare pentru de-șer-tă-ciu-nea deșertăciunilor și singura cale de rezistență e dragostea. „Și numim asta viață“, spune Cosmin. Și numesc asta poezie, spun eu.

Moni Stănilă