„Soarele furnicilor” de George Topîrceanu. Jocuri cuvântătoare potrivite pentru a fi jucate de la 2 la 102 ani
Jocurile cuvântătoare ale lui George Topîrceanu se potrivesc de minune pentru a fi jucate de la 2 la 102 de ani. Pentru Topîrceanu poezia înseamnă întâi de toate vers, cuvinte în auz, cuvinte în mișcare. Îl are drept înaintaș pe alt virtuoz al ritmului, măsurii și rimei, George Coșbuc. Îl concurează pe Topîrceanu sau îl urmează în cantabilitatea versului, în dansul surâzător sau melancolic al cuvintelor, poeți foarte feluriți, precum Macedonski, autor al Poemei rondelurilor, Ion Minulescu cu romanțele lui, Tudor Arghezi, agent publicitar al lui Zdreanță, proprietar de drept al Cărții cu jucării, voluptatecul Emil Brumaru, întortocheatul Șerban Foarță, până și Gellu Naum, în calitate de părinte al pinguinului Apolodor.
Ai de-a face, în această carte, cu vârtejul anotimpurilor, cu ieșirile la rampă ale făpturilor animale, cu fabule și cu crochiuri de poezie care n-au mai apucat șlefuirea cea de pe urmă. Vei găsi, în final, frânturi metaforice amintind de Poemele într-un vers ale lui Ion Pillat.
Mai presus de orice, însă, vei găsi așteptarea neașteptatului, plăcerea de a te lăsa surprins.
În peisajele și întâmplările lui Topîrceanu pulsează mereu câte un firicel de umanitate. Toamna e anunțată de o boare care „fură“ puful păpădiilor. Fânețele își înstrunează lira, florile șoptesc și își răsucesc fețele, salcâmul privește îngrijorat către munte, o coțofană aduce vești rele dintr-acolo, unde, ar fi zis plopii și răsurile, s-ar fi stârnit un vânt de iarnă, izgonind din calea lui ciulinii panicați, un pui de cioară îi destăinuie unui bâtlan că frunzele ar fi pornit și ele în exil, vrăbiile ciripesc alarmate, un lăstun perorează despre evenimentul zilei, boicotat de broscoii din baltă, lișițele strigă, bâtlanii țopăie, un țânțar se străduiește să se bage în seamă, un erete, „polițai din naștere“, vine să inspecteze cazul...
Dar ce fac eu? M-am apucat de povestit? Cum să povestești freamătul acestei lumi care nu e nici naturală, nici umană, ci mai degrabă și una, și alta? La venirea toamnei tensiunea e atât de mare încât:
De emoție, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.
(Liviu Papadima)
Balada unui greier mic
Peste dealuri zgriburite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai –
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai...
Și cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrămând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpină în cale
Cu grăbite plecăciuni…
Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă:
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fi’ndcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut…
Dar de-acuș,
Zise el cu glas sfârșit
Ridicând un picioruș,
Dar de-acuș s-a isprăvit…
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Tare-s mic și necăjit!
Multă lume crede că e floare la ureche să scrii versuri pentru copii: se ia o pisică pufoasă, un căţeluş drăgălaş, un iepuraş, un ursuleţ, un copilaş, o mică întâmplare, morală opţional (dar recomandat) şi rime „cât cuprinde”, se amestecă bine şi gata poezioara. Cam asta e reţeta după care se construiesc multe dintre poeziile care se găsesc azi pe internet sau chiar în volume tipărite.
Dar ce face oare ca o poezie pentru copii să nu fie o simplă înşiruire de versuri „ce din coadă au să sune”? La această întrebare am încercat să răspundem în timp ce căutam material pentru colecţia Versocicleta. Şi tot citind noi sute de versuri pentru copii, ne-am dat seama că lucrurile ar putea sta cam aşa: au reuşit să scrie poezii cu adevărat frumoase şi valoroase pentru copii acei poeţi care s-au aplecat cu mare atenţie să asculte şi să vadă ce se întâmplă în surprinzătorul univers al copiilor, le-au înţeles logica – adesea tare diferită de a noastră, a adulţilor –, au intrat în jocul lor, nu au privit de undeva de sus acest miniunivers. Au înţeles şi le-au vorbit apoi copiilor pe limba lor: cu umor, uneori absurd, cu sensibilitate, chiar cu o morală integrată ludic.
Prin această colecţie, vrem să le aducem micilor cititori poezii cu adevărat frumoase atât ale autorilor clasici, cât şi ale celor contemporani. (Diana Zografi)
Cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite, Constanța Buzea s-a strecurat în surprinzătoarea lume a copiilor și a intrat în jocul lor. Din vorbele lor peltice au răsărit plopândăi și plisici și plurici, aventuri în jurul mesei și plimbări pe crinocai. Au admirat sau au certat împreună motani răsfățarnici și pisicoți neascultători, căței cocheți și căței cu covrigi în coadă, veverițe, bufniciori și alte feluri de ființe care reale, care inventate. Veți râde și voi când veți vedea, o să vă şi emoţionaţi un pic uneori printre paginile volumului Cu cizmulițe de mălai.
„Carte de citire, carte de iubire nu înlocuieste Abecedarul și e mai mult o carte de iubire mărturisind credința autorilor că scriind pentru și despre copii și copilarie ei își continuă o fericită vârstă de mirări şi încântări, de poezie şi vis..." (Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei)
Gata cu croasantele cu gem și ceai la gustare! Gata cu cifrele, literele și desenele date de doamna educatoare! Gata cu grădinița cea plictisitoare! Cameleonul Cami pleacă în Tibet. Cameleonul Cami e hotărât, nu mai vrea la grădiniță și pace. Dar cum să facă un cameleon mic să rămână acasă fără să se supere mămica? Poate e rost de-un șiretlic?
Iarnă, veselie, mici ștrengari puși pe șotii, o băbuță grijulie, vecini alarmați de zarvă... Versuri minunate, pline de umor, și o perspectivă proaspătă și surprinzătoare asupra lumii coșbuciene în volumul Iarna pe uliță.
Autor: G. Topîrceanu
Ilustrator: Ștefan Georgescu
