Genius la grădiniță #10 După bufnițe

Știați că bufnițele au trei pleoape? Fiecare pleoapă diferă printr-o structură specială. Una este folosită pentru a clipi, a doua este folosită în timpul somnului, iar cea de a treia protejează ochiul de praf, murdărie sau diverse infecții.

Dar că cele două „urechiușe” sunt mai degrabă indicatori ai dispoziției păsării, decât orientatori și indicatori ai sunetelor? Astfel, oamenii care sunt cu adevărat pasionați de bufnițe își pot da seama dacă sunt triste, iritate sau fericite.

E nevoie să mai menționez despre ce a fost lectura propusă în această săptămână?

În căutările mele pentru alegerea cărții interesante și captivante folosită în cadrul momentului de lectură pe care îl avem în fiecare săptămână, am dat peste cartea După bufnițe scrisă de Jane Yolen și ilustrată de John Schoenherr.

În afară de minunata copertă, cu un peisaj superb de iarnă, am observat că această carte a primit una dintre cele mai prestigioase distincții: Medalia Caldecott. Distincția se acordă de către un comitet care analizează carțile după mai multe criterii pentru a îndeplini obiectivul Caldecott: de a recunoaște ilustrații distinse și excelența prezentării picturale pentru copii.

Șirul narativ al poveștii urmărește plimbarea unei fetițe alături de tatăl ei prin natură. Anotimpul iarna este descris folosind metafore precum trosnetul zăpezii, comparatia zăpada era mai albă acolo decât laptele, dar și multe elemente din natură care conturează întreg peisajul mirific: înaltul copacilor, umbrele aruncate de copaci, brazii se conturau ascuțiți și întunecați, lumina lunii îi desena o mască argintie pe față.

Frumusețea iernii este surprinsă de autor atât prin intermediul descrierilor deosebite, dar și prin intermediul ilustrațiilor care sunt de departe încântătoare.

Plimbarea celor doi are ca scop găsirea bufnițelor, însă cartea surprinde toată frumusețea naturii, dar și a ritualurilor pe care le urmează cei doi în căutarea lor. Spre exemplu, când mergi după bufnițe, nu trebuie să faci zgomot, te încălzești cum poți, când mergi după bufnițe trebuie să fii curajos. Există chiar și o strigare BU-HU-HUUU, pe care atât fetița și tătăl ei au făcut-o, cât și eu alături de copii am încercat-o, de mai multe ori chiar, însă noi nu am fost la fel de norocoși ca personajele din poveste pentru care măiestuoasa bufniță și-a făcut apariția.

Întâlnirea cu bufnița surprinde momentul unic dintre cei doi și aceasta, a cărei frumusețe a fost numaidecât observată de copii, admirându-i splendoarea aripilor și privirea pătrunzătoare.

Finalul îi găsește pe cei doi în drum spre casă, fericiți pentru timpul petrecut împreună, în liniștea și frumusețea naturii.

Deși bufnița a fost motivul plimbării, aș merge mai departe și aș spune că autorul a vrut de fapt să evidențieze calitatea timpului petrecut alături de copii. Găsiți mereu motive să fiți alături de ei, căutați să fiți mereu implicați în jocurile lor, să jucați rolul unui personaj inventat de ei sau să fiți pur și simplu un partener de plimbare.

La fel ca majoritatea educatoarelor - și majoritatea părinților - am învățat cele mai multe lucruri despre copii așezându-mă pe podea și jucându-mă cu ei. E mai mult decât un timp petrecut cu ei, este de fapt o conectare reală, o sudare a relației dintre tine, adultul, și copilul de lângă tine.  Nu doar că m-a ajutat să devenim prieteni, dar mi-a creat întodeauna cadrul proprice pentru a îi observa, pentru a îi înțelege și asculta și vă spun, nu e nevoie de foarte mult timp pentru o astfel de conectare, cred că secretul stă în consistența și frecvența unei astfel de conexiuni.

Dacă credeți că jocul nu mai face parte demult din viața dumneavoastră de adult, vă dau un sfat: lăsați-vă ghidați de ei, copiii se pricep cel mai bine la joc și vă vor ajuta să fiți parte din el, trebuie doar să fiți prezenți în condițiile alese de ei.

Din păcate, când spunem Nu vreau să mă joc cei mici interpretează asta drept Nu vreau să  vin lângă tine, în lumea ta. Și atunci nu-i de mirare că ne spun Nu vreau să merg la grădiniță/școală, Nu vreau să merg în vizită la bunici.

Copilul spune pur și simplu că nici el nu vrea să intre în lumea noastră. Cu cât intrăm mai mult în lumea sa, cu atât va fi mai cooperant când îl vom lua după noi în lumea noastră. Și nu funcționează dacă doar stăm lângă el în timpului jocului, oricât de mult ne dorim asta după o zi grea de muncă. Copiii au nevoie să fim participanți activi la joc, așa cum ascultarea necesită atenție. Nu ne împărtășim gândurile și trăirile oamenilor care nu sunt atenți, care butonează telefonul sau care schimbă canalele la tv. Așa simt și copiii nevoia de a fi conectați cu adevărat cu ei, tocmai de asta vă recomand din suflet să aveți zilnic o astfel de rutină, nu-i nevoie de ore sau activități deosebite, doar lăsați-vă conduși de ei în lumea jocului, jocul e modul lor de a vorbi și de a gândi.

Atracția cărții a fost pentru cei mici bufnița pentru care am rezervat timp să aflăm curiozități, câteva fiind menționate la începutul articolului. Astfel, am avut o activitate integrată în care am introdus momentul de lectură potrivit pentru dezvoltarea atenției și imaginației, dar și acumulare de noi informații despre bufnițe.

Dacă vreți să aveți și alte activități, plecând de la minunata carte După bufnițe, vă recomand ceva delicios, o bufniță comestibilă, pe care vă marturisesc că au mâncat-o cu multă poftă.

Nu aveți nevoie decât de cateva scobitori, două mere și niște ochișori de hârtie.

Mai jos aveți bufnițele lor comestibile, fiecare muncind cu seriozitate și interes ca asemănarea cu pasărea să fie cât mai mare.

Încercând să fiu cât pot de obiectivă, vă mărturisesc că rezultatul le-a ieșit mai mult decât frumos.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv