Genius la Grădiniță #78 Toți suntem minuni

Dacă vine vorba de acceptare și toleranță în rândul copiilor, sunt prima care militează  pre a le insufla copiilor aceste valori, iar în sprijinul acestui obiectiv îmi vine în minte cartea Toți suntem minuni scrisă și ilustrată de R.J Palacio. O carte plină de emoție, cu o morală cel puțin înduioșătoare și plină de empatie.

Povestea urmărește viața lui Auggie, un băiețel care s-a născut cu o diformitate facială, având doar un singur ochi, handicap care este recunoscut de către pitici încă de la început, coperta sugerând unicitatea băiețelului.

Însă ce este cu casca de astronaut? Nu ne rămâne decât să deschidem cartea și să mergem pe firul poveștii. Aceasta este spusă chiar de către băiețel, în acest fel situația fiind prezentată prin filtrul propriu, mai ales legat de cum simte el tot ceea ce i se întâmplă.

Nu cred ca este deloc greu de intuit că nu este ușor să te simți în largul tău atunci când ceilalți se holbează la tine, râd sau te arată cu degetul, toate astea când ai zece ani.

Deși Auggie făcea lucruri obișnuite vârstei lui, nu arăta la fel ca ceilalți copii, dar aici vine întrebarea pe care vă invit să le-o adresați copiilor, și totuși arătăm cu toții la fel? 

Nu cumva fiecare dintre noi arată altfel decât ceilalți? Nu toți avem ochii verzi sau părul blond, nu toți suntem înalți sau nu toți avem aceeași culoare a pielii, asta nu înseamnă că și noi suntem diferiți?

Mama lui Auggie, dar și Daisy, cățelușa lui, erau de părere că băiețelul era unic, lucru pe care vă rog să-l menționați copiilor, cu toții fiind de fapt unici, iar pe lângă faptul că era unic, îl considerau și o minune, de aici și numele cărții, sugerând importanța fiecăruia dintre noi și procesul miraculos prin care apărem pe lume.

Însă deși cei apropiați îi vedeau cu adevarăt frumusețea, băiețelul nu putea să ignore cum îl vedeau ceilalți. Cum se simte băiețelul vis a vis de comportamentul celorlalți colegi este menționat chiar de el, suferă, lucru care se observă cu usurință din ilustrații, ilustrații care surprind perfect comunicarea non-verbală, lucru ce sporește copiilor intuiția și receptivitatea.

Cei trei prieteni în momentele de tristețe decolau printre nori, cu alte cuvinte se izolau de toți copiii și fugeau de realitate, lucru care nu ajută sub nicio formă în rezolvarea unei astfel de situații.

Însă prin galaxie, Auggie găsește o civilizație cu care nu doar că reușește să împrietenească, dar care îi accepta aspectul fizic.

Acolo, departe de Pământ, pe planeta Pluto, Auggie are o morală cel puțin uimitoare pentru vârsta lui, una ce trebuie să ajungă și la copiii din viața noastră, dar și pentru mulți adulți lipsiți de deschidere și empatie: Pământul e suficient de mare pentru tot felul de oameni.

Pe lângă mesajul emoționant și plin de subânțeles, Auggie încheie monologul cu o idee la fel de revelatoare: chiar dacă nu poate schimba felul cum arată, poate oamenii vor reuși să-și schimbe felul în care văd. 

Poate că lipsa de empatie, egoismul sau percepțiile eronate, îi împiedică de fapt pe oameni să vadă ce conteaza cu adevărat. Culoarea, etnia, naționalitatea, mediul de proveniență, situația financiară sau aspectul fizic nu sunt și nu trebuie să fie niciodată, indiferent de vârstă, criterii de a discrimina un om.

Copiii au nevoie de îndumare, de explicații și cel mai important de un model sănătos vis a vis de acceptarea oamenilor diferiți, orice ar presupune acest „diferit”.

Mi-am dorit mult să rămână cu aceasta idee, faptul că frumusețea se află în fiecare dintre noi, indiferent de cum arătăm, așa că le-am pregătit un mic joc ce m-a ajutat să le demonstrez în fapte această ideea. 

Pentru început au avut de colorat mai mulți fluturași, iar pe lângă cei colorați de ei am mai adăugat și câțiva colorați de mine, nu de alta, dar am vrut să aibă de unde alege. Ce să aleagă? Cel mai frumos fluturaș pe care, o dată ales, au avut ca sarcină să-l lipească pe câmpul cu flori. Așa cum mă așteptam, alegerea nu a fost ușoară, fiecare având nevoie de timp de gândire. Odată aleși toți fluturașii, pentru că fiecare a ales din punctul lui de vedere, cel mai frumos fluturaș, câmpul s-a umplut cu fluturi.

Și totuși care e cel mai frumos? Ei bine după mai multe negocieri, fiecare încercând să pledeze pentru fluturașul ales, am concluzionat că fiecare fluturaș e deosebit, fiind imposibil să-l alegem pe cel mai frumos.

Iar acum urmează întrebarea de final, oare nu la fel stau lucrurile și în cazul oamenilor?

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv