Genius la grădiniță #63 Zidul din mijlocul cărții

Credeți că un zid v-ar putea proteja de un... căpcăun? Știți voi, o ființă fabuloasă despre care se spune că arată înfricoșător și care ar mânca oameni. În cele ce urmează veți afla povestea unui alt tip de căpcăun, unul chiar simpatic, dar până să ajung la prezentarea personajului supranatural, vreau să revin la zid, cu atât mai mult cu cât numele cărții este fix despre el, Zidul din mijlocul cărții, scrisă și ilustrată de Jon Agee.

De când citești titlul cărții îți stârnește cu siguranță curiozitatea, nu întâlnești frecvent în cărți un zid chiar în mijlocul lor, iar de aici, normal, și întrebările legate de rostul unui zid. Cu ce scop? Cine l-a construit? Ce separă? 

Aflați că acest zid are rostul de a apăra partea stângă a cărții, de partea dreaptă, sau cel puțin asta spune micul cavaler îmbrăcat într-o armură care ne lasă să îi vedem totuși mimica feței. 

Pentru început, e tare fericit că este de partea stângă a cărții, din spusele lui fiind chiar un lucru bun, se pare că de cealaltă parte a zidului s-ar afla un căpcăun, iar a fi de mâncat de un căpcăun pare să nu fie pe lista de dorințe a cavalerului. Însă pe când cel urmă ne povestește despre zid și rostul acestuia, cu ajutorul ilustrațiilor descoperim unele schimbări pe care micul cavaler le sesizează un pic cam târziu.

Ce fel de schimbări? Aș spune că unele climatice care aduc cu ele crocodili înfometați. Deși inițial pe partea stângă a cărții cavalerul este pe uscat, fiind prezentă doar o rățuscă în spatele lui, pe măsură ce dai paginile observi că partea sigură a cărții devine inundată, norocul cavalerului fiind o scară pe care o sprijină pe zidul din mijlocul cărții. Însă norocul lui e pe sfârșite atunci când nivelul apei crește atât de mult încât nu numai că e cât pe ce să depășească lungimea scării, dar un crocodil înfometat atentează la viața rățuștei, care spre norocul ei știe să zboare. Nu putem spune același lucru și despre cavaler.

Aflăm din expresia cavalerului că lucrurile nu mai sunt deloc în control, fiind speriat atunci când apa ajunge la ultima treaptă a scării pe care se afla.

Aici intervine personajul salvator, cel care inițial este considerat un căpcăun dornic a de mânca oameni. Trăgând cu urechea de partea cealaltă a zidului, căpcăunul se folosește de arma lui de piatră pe care se cațără și cu două degete îl scoate pe micul cavaler intrat la propriu la apă.

Cavalerul ajunge de partea cealaltă a zidului, dar după ce se dezmeticește realizează că acum este de partea periculoasă a zidului, el fiind în mâinile căpcăunului. Fața căpcăunului când află ce crede cavalerul despre el este una sugestivă și plină de înțeles. Ilustrațiile sunt grăitoare, ajutându-i pe copii să înțeleagă mai ușor cum sunt de fapt personajele. Amuzat, căpcăunul se prezintă ca fiind cumsecade și se oferă să îi arate împrejurimile.

Nu aș vrea să vă spun chiar tot, dar vă pot da un mic pont, partea dreaptă a cărții e de a dreptul fantastică, urmând să descopere asta și micul cavaler.

O carte care demonstrează încă o dată ca prejudecățile nu fac altceva decât să te împiedice să vezi realitatea. Morala cărții le aduce copiilor în atenție evitarea etichetelor și a prejudecăților, dar le aduce prim plan și empatia și prietenia de care căpcăunul dă dovadă.

Se pare că zidul nu făcea altceva decât să-l împiedice să descopere și cealaltă parte, iar asta mă duce cu gândul la câte ziduri, imaginare desigur, ne punem și noi de a lungul vieții. Ziduri care pare că sunt acolo să ne arate un alt drum sau poate chiar să ne protejeze, așa cum credea cavalerul lui Jon Agee. Însă de cele mai multe ori descoperim că acele ziduri sunt de fapt provocări pe care, dacă reușim să le depășim, descoperim lucruri noi și de ce nu, fantastice.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv