Genius la grădiniță #39 (Nu) suntem prieteni

Oare câți prieteni poți avea? Cu această întrebare am început ziua alături de piticii mei pentru a afla cum văd ei răspunsul la această întrebare.

Aud des nu mai ești prietena mea, mă joc cu altcineva acum, nu mai e loc și pentru tine și îmi doresc să îi fac să perceapă altfel lucrurile, să nu mai renunțe așa ușor la prieteniile lor. Am decis să continui cu o poveste, care aduce în atenția copiilor, cu puține cuvinte, dar cu ilustrații inteligente, cum se leagă de fapt prieteniile, dar și cât de distractiv poate deveni un joc în trei.

În cartea (Nu) suntem prieteni, scrisă de Anna Kang și ilustrată de Christopher Weyant, firul narativ începe cu doi buni prieteni, a căror distracție este întretuptă de un al treilea. 

Va avea oare și el loc în grupul lor de prieteni? Va fi respins? Acceptat? Gonit? Sau poate îndrăgit? Ei bine, părerile au fost împărțite, dar m-am bucurat că marea majoritate s-au așteptat la o acceptare a celui sosit.

Însă lucrurile nu au stat așa de la început, pentru că deși s-au jucat împreună, unul dintre ursuleți era gelos. Acum trebuia să-și împartă vechiul prieten cu noul venit, iar acest lucru îl supăra teribil. Astfel, momentul dansului, pe care trebuia să-l facă toți trei, i-a dat mari bătăi de cap ursulețului, în ilustrații fiind surprins furios, dar și cu un nor cu fulger deasupra lui.

Dar nu renunță așa ușor, acum jocul devine o luptă de câștigare a prietenului, între el și noul venit. Aduce un ventilator, iar pălăria noului prieten zboară.

Și următorul joc îi aduce neplăcere ursulețului, fiind tare bosumflat și cu mâinile încrucișate. Vă descriu stările acestuia pentru că mi se pare fascinant cum limbajul corpului poate fi atât de ușor înțeles de cei mici. De fiecare dată au reușit să înțeleagă emoțiile ursulețului când i-am rugat să îl observe.

Însă povestea capătă o nouă întorsătură când micul ursuleț face echipă cu un ursuleț nou venit, dar al treilea ursuleț se simte acum el cel dat la o parte.

Mașina realizată de ei, un jeep, pare să nu fie atât de spațioasă încât în ea să intre trei prieteni, ci doar doi dintre ei, așa că marelui ursuleț i se atribuie rolul de dinozaur, rol ce nu prea îl încântă (a se vedea în ilustrații).

Se pare că este atât de supărat încât începe să plângă și strigă cât îl țin plămânii Nu suntem prieteni. Vechiul lui prieten îl aprobă: Ai dreptate, nu suntem prieteni. Suntem cei mai buni prieteni.

Cei trei formează astfel un grup de prieteni, asta până când un nou prieten se alătură pot să mă joc și eu?

I-am lăsat pe ei să-și imagineze continuarea și vă sfatuiesc să o faceți și voi, fiecare copil are propria variantă, iar asta mi se pare fascinant, încep prin a fi ascultori și termină prin a fi povestitori.

Poate când ești adult prietenii sunt puțini și buni, dar când ești copil prietenii trebuie să fie cât mai mulți pentru că le sporește încrederea în sine și starea de bine. Copiii nu își aleg prieteniile după valori morale, dacă prietenul lui e mic sau mare sau are alte calități, pentru ei este de ajuns să se joace. Dacă împreună găsesc jocuri distractive deja se leagă o prietenie.

Abilitățile sociale se dezvoltă doar în parteneriat cu ceilalți copii, așa că oferiți-le contexte pentru a-și forma noi prietenii și de a le dezvolta pe cele deja legate.

Grădinița este unul dintre mediile cele mai propice de a le dezvolta, aici având aproape zilnic contact, atât cu educatoarele, cât și cu ai lor colegi de aceeași vârstă. Ca educatoare, urmăresc legarea unor prietenii multiple prin intermediul jocurilor de grup și prin schimbarea componenței grupului constant. Desigur, copiii au preferințe și e perfect normal, însă consider că e important să îi îndrumăm și spre creearea de noi legături.

Cartea m-a insipirat să facem o lucrare colectivă, punând în evidență importanța și rezultatele muncii în echipă. O activitate artistico-plastică în care au avut de realizat Copacul prieteniei. A fost un copac atipic, colorat și plin de mânuțe dar și de iubire. 

Cel mai mult s-au distrat atunci când le-am pictat mânuțele, se pare că pensula îi gâdila. Au lucrat împreună, fiecare lăsându-și amprenta pe hârtia pregătită de mine. Rezultatul: un copac colorat și multă distracție în grup.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv