Continuând seria cărți simpatice de citit micilor mei curioși  am dat peste Tranchila Tropatrop o țestoasă de neoprit scrisă de Michael Ende și ilustrată de Michael Bayer. Cine ar fi crezut că țestoasele sunt de neoprit? Ei bine, acesta este și mesajul poveștii, faptul că de cele mai multe ori aparențele înșală. Nu vi s-a întâmplat să fiți suprinși de oameni doar pentru că i-ați subestimat? Această carte ne ghidează să îi ajutăm pe cei mici să nu aibă astfel de prejudecăți și să nu judece după aparențe. Un alt aspect important al volumului este abordarea perseverenței.

Povestea începe cu un dialog între doi porumbei: Suleiman Surel și Suleica Surel, nume haioase pe care toate personajele poveștii le au: păienjenița Fatima Farfase, melcișoara Șeherezada Șelac, gușterul Zaharia Zăcălău, până la corbul Hapciu Halef Habacuc și multe alte nume pe care vă invit să le descoperiți în carte.

După cum vă spuneam, dialogul celor doi porumbei deschide aventura Tranchilei Tropatrop, aceasta din urmă fiind o broască țestoasă. Când aude că marele sultan, stăpân peste toate animalele, Leon al XXVIII-lea se însoară și a invitat la nunta sa toate viețuitoarele mari și mici, broscuța se hotărăște că și ea trebuie să participe.

Șirul poveștii continuă cu toate peripețiile broscuței, care are la dispoziție două săptămâni să ajungă la nuntă. În lunga ei călătorie, care este de fapt un drum al perseverenței și ambiției, mica țestoasă se confruntă cu tot felul de piedici.

Deși realizează că timp de doisprezece zile a mers în direcția greșită, aceasta nu se lasă înfrântă și după ce își reconfigurează traseul, pornește din nou spre locul unde va avea loc nunta. Dar asta nu a fost singura piedică cu care broscuța s-a confruntat, restul fiind de fapt mult mai descurajatoare, în teorie, deoarece pentru broscuța noastră au fost doar vorbe.

Aceasta întâlnește în drumul ei mai multe viețuitoare, toate încercând să o facă să renunțe la călătorie, fiecare având câte un argument: păienjenița Fatima Farfase râde de obiectivul ei, ba chiar este ironică și o îndeamnă să nu zorească prea tare.

Deși melcișoara Seherezada Șelac îi apreciază viteza, aceasta o sfătuiește pe Tranchila să renunțe deoarece niciodată nu ar avea cum să ajungă într-un timp atât de scurt.

Ambițioasa Tranchila, nu se lasă convinsă, își continuă drumul și se întâlnește cu gușterul Zaharia Zăcălău care încearcă și el să o facă să se întoarcă, anunțând-o că nunta s-a amânat, Leon al XXVIII-lea fiind nevoit sa meargă la război.

Deșii corbii o anunță pe broscuță că nunta s-a anulat și că marele sultan a fost condus pe ultimul drum, broscuța își continuă drumul.

Finalul aduce totuși o nuntă, nu a sultanului Leon al XXVIII-lea, ci al succesorului acestuia, Leon al XXIX-lea. Astfel, îndărădnica noastră broscuță ajunge la nunta sultanului în ciuda tuturor „obstacolelor”. Morala e mai mult decât evidentă: nu renunța niciodată atunci când îți dorești ceva.

Mi-am notat odată un citat pe care țin să-l adaug în acest articol, considerând că surpinde perfect mesajul textului din Tranchila Tropatrop: Tot ceea ce ți se întâmplă este o oglindire a ceea ce crezi despre tine (Iyanla Vanzant). Broscuța Tranchila ne demonstrează asta, chiar dacă toți o subestimează, că-i mică și înceată, că-i molâie o numește păienjenița, broscuța are încredere în ea și consideră că pas cu pas va reuși. Și tocmai acest lucru o ajută să ajungă unde și-a propus prin încrederea în forțele proprii.

Ce ne transmite de fapt autorul? Vă spun ce am înteles eu: să îi ajutăm pe cei mici să prindă aripi, să creadă în visurile lor și mai ales în potențialul lor. Încurajați-i în orice își doresc să facă, nu are ce să se întâmple rău, ba din contră, le sporiți încrederea în sine și o dată cu asta le crește și stima de sine.

Am făcut cu cei mici un exercițiu. Le-am cerut copiilor să-și imagineze care ar fi fost finalul dacă broscuța s-ar fi lăsat convinsă de toate sfaturile pe care le-a primit de-a lungul călătoriei. Am avut parte de multe răspunsuri, de la nu ar fi ajuns la cea mai frumoasă nuntă, ar fi avut o zi plictisitoare fără multe distracții, până la cred că nu vedeam cât de rapidă e dacă ar fi ascultat de melcișoară.

M-am bucurat când au realizat ca de fapt singurul ajutor al broscuței a fost chiar ea. Puterea ei interioară, perseverența și ambiția de care a dat dovadă au ajutat-o să își îndeplinească obiectivul.

Plecând de la acest exercițiu am încercat să-i fac pe micii curioși să observe intervenția personajelor dintr-o altă perspectivă. Dacă toți cei pe care Tranchila Tropatrop i-a întâlnit în drumul ei au fost de fapt motive să o ambiționeze și mai tare? Nu cumva ei au ajutat-o să realizeze cât de mult își dorește să ajungă acolo unde și-a propus?

Te rog și pe tine, cel care citești asta acum, să te gândești din perspectiva următoare: dacă toate piedicile întânite în drumul tău (personal sau profesional, rămâne la aprecierea ta să alegi) au fost de fapt motivații? Le-ai făcut față? Te-au blocat? Te-au motivat? Ți-ai urmat drumul indiferent de influențele externe?

Eu propun să îi învățăm pe cei mici să le facă față, să credem în ei și în visurile lor.

Nimic nu te trage înapoi în viață mai mult decât o faci tu. (Brianna Wiest)

Activitatea practică pe care am gândit-o a plecat de la două întrebări adresate copiilor:

• Care este personajul tău preferat?
• De ce preferi acest personaj?

Cum era de așteptat cele mai multe voturi au mers către simpatica broscuță, dar au fost și câteva voturi către Melcioșoara Șeherezada Șelac. La argumentarea răspunsurilor mi-au specificat mai multe motive: pentru că era curajoasă, ambițioasă, pentru că nu a renunțat, pentru că era frumoasă, v-ați dat deja seama, de broscuță era vorba.

Pe melcișoară mi-au transmis că au ales-o pentru că li s-a părut amuzantă (am rămas cu aceeași părere când am citit prima oara intervenția ei, dar și imaginea cu ea dramatizând, leșinând și cu ochii ieșiți din oribite, îți stârnește râsul indiferent de vârsta pe care o ai), dar și pentru că îmi plac melcii, își cară singuri casa în spate. Analizând argumentarea aceasta cred că princhindelul în cauză încerca să-mi transmită că și melcul are o putere mai mare decât am crede.

Pentru că și-au ales personajele (majoritatea au ales două), i-am provocat să le confecționăm din diverse materiale. Provocarea a fost acceptată, iar toată lumea s-a pus pe treabă.

Am preconizat că vor fi multe voturi pentru broscuță așa că aveam deja pregătite multe coji de nucă și plastilină. Pentru realizarea melcișoarei am folosit castane si plastilină.

După ce personajele au fost gata, m-am gândit să reproducem șirul întâmplărilor și să realizăm împreună o machetă din diversite materiale pe care le avem la grupă.

Am folosit:

- nisip kinetic

- conuri de brad

- animale sălbatice din plastic

- o pânză de păianjen pe care am realizat-o din batoane de silicon cu sclipici

- pietre

Prin realizarea machetei am urmărit dezvoltarea următoarelor procese pshice:

• gândirea logică - prin realizarea succesiunii logice a evenimentelor din poveste;
• memoria voluntară - prin fixarea desfășurării evenimentelor și prin redarea în succesiune logică, cu ajutorul meu dar și al cărții, care a fost la dispoziția lor, ocazie cu care au analizat toate detaliile grafice din carte sau cum ar spune ei sa vedem ce mai punem la machetă;
• atenția - datorită căreia copiii memorează numele personajelor (nume care au fost un motiv de mare distrație, vă mărturisesc, s-a râs mult), rețin succesiunea evenimentelor, trăsături comportamentale ale personajelor;
• limbajul - ca mijloc fundamental de comunicare.

Astfel, nu doar că au realizat tot drumul broscuței, dar am fost martora unui joc de rol spontan, când au început să intre în pielea personajelor și să reproducă replicile acestora, pas cu pas fiind replica cea mai folosită, iar pentru asta mă declar mulțumită.

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv