Genius la grădiniță #12 Un ou cuminte

de Oana Paraschiv07 februarie 2024
Genius la grădiniță #12 Un ou cuminte

Îți poți imagina un ou cu creierii omletă? Eu am încercat și m-a pufnit râsul. Am descoperit un astfel de ou în cartea Un ou cuminte scrisă de Jory John și ilustrată de Pete Oswald.

Povestea urmărește aventurile unui ou, unul cuminte după cum probabil v-ați dat seama din titlul cărții. Oul nostru face de toate: salvează pisicuțe, cară cumpărături, udă plantele, schimbă cauciucuri la mașină, îți poate zugrăvi și casa dacă ai nevoie, este oul potrivit la momentul potrivit.

Povestea oului începe în magazin, unde locuia într-un carton de ouă reciclat, alături de vecinii lui de carton: Meg, Peg, Greg, Clegg, Shel, Shelly, Sheldon, Shelby, Egbert, Frank și încă un Frank.

Dificultatea traiului la comun este prezentă și în cazul celor 12 ouă pentru că, din păcate, oul cel cuminte este diferit de celelalte 11 ouă din carton.

După cum vă spuneam la început, acesta este un ou cuminte, spre deosebire de colegii lui care nu erau chiar …cuminți. Copiilor li se prezintă modele de „așa nu” în ceea ce privește comportamentul: nu respectau ora de culcare, nu mâncau decât cereale cu lapte, se dădeau cu fundul de pământ, plângeau fără motiv și își stricau lucrurile dinadins.

Ce urmează e intervenția oului și încercarea lui a îi face să-și bage mințile în cap. Însă tot acest efort și grija care îl apăsa tot timpul, aceea de a îi face pe toți să fie la fel de cuminți ca el, fac ca micului ou să îi apară crăpături peste tot.

În ilustrații este foarte emoționant surprins acest moment: oul privindu-se în oglindă, îngrijorat din cauza tuturor crăpăturilor și cu un bilet pe spate, lipit de colegii lui neastâmpărați pe care scria Dați-mi un șut.

Oul ajunge astfel la medic, unde i se face o radiografie, i se administrează o perfuzie cu gălbenuș, iar doctorul îl lămurește că grija și stresul de a îi face pe ceilalți să se comporte frumos l-au adus în această stare.

Aici este momentul cănd oul vrea să facă o schimbare. Bandajat, trist și cu obrazul crăpat, la propriu, oul hotărăște să plece. A rătăcit multe săptămâni din oraș în oraș, iar noțiunea timpului este foarte amuzant surprinsă în ilustrații: un ou cu barbă - lucru observat imediat de micii mei curioși, care m-au și întrebat cum este posibil așa ceva.

Însă toată aventura oului, singur și trist, hoinărind prin orașe, îl conduce la un drum - drumul spre sine, un drum al conștientizării propriilor nevoi. Se pare că uneori singurătatea îți spune cele mai importante lucruri, trebuie doar să fii atent la ce îți transmite.

Momentul în care oul își găsește liniștea și timp pentru el este remarcabil prezentat în ilustrații. Timpul care se măsoară în secunde, este reprezentat în carte printr-un ceas a cărui limbă s-a oprit nu la un număr, ci la un pronume - EU.

Cred că povestea oului ne transmite și nouă, adulților, că avem nevoie de un astfel de ceas. Faptul că timpul pentru noi și cu noi ne aduce cele mai multe descoperiri, ne putem stabili singuri un buton de pauză a grijilor, deadline-urilor, responsabilităților și sarcinilor, dar și un buton de play propriilor interese (eu l-aș apăsa frecvent, recunosc).

Timpul se măsoară acum în acțiunile realizate pentru propria stare de bine. Spune-mi că nu ți-ai dori și tu un astfel de ceas? La fel ca în cazul oului, ceasul să se oprească la tine? Se pare că uneori singurătatea îți transmite cele mai importante lucruri, trebuie doar să fii atent la ce îți transmite.

Astfel, oul se preocupă acum de el: scrie în jurnal, citește (trebuie să menționez câteva din titlurile cărților citite de ou deoarece sunt tare simpatice: Vrăjitorul din Ou, Oudiseea. Așa-i că nu are gusturi rele deloc?), face plimbări, pictează, se relaxează plutind pe râuri. Găsește în sfârșit timp pentru el.

Petrecerea timpului realizând activități relaxante pentru el, calitatea timpului petrecut cu propria persoană, departe de grijile și nevoile celorlați îl fac pe ou să se vindece și astfel crăpăturile încep să dispară, iar creierii omletă devin acum o amintire.

Singurătatea, deși are și avantajele ei, este destul de apăsătoare, lucru care îl face pe ou să își dorească să ajungă din nou la prietenii lui.

De data aceasta schimbă modul de abordare: voi fi un ou cu minte și voi încerca să nu-mi mai fac atâtea griji. Primirea prietenilor e spectaculoasă: aceștia formează o piramidă și flutură o pancartă de bun venit acasă, din care reiese că nu doar el le-a adus lipsa.

Afirmația oului celelalte ouă nu-s perfecte și nici eu nu trebuie să fiu transmite mesajul poveștii: să ne acceptăm așa cum suntem, atât pe ceilalți, cât și pe noi.

E normal să greșim, e normal să nu fim perfecți, dar cel mai important este să fim îngăduitori cu noi, să nu ne criticăm pentru unele nereușite și cel mai important, să ne iertăm când greșim, atât pe noi, cât și pe ceilalți.

Și acum urmează întrebarea pentru tine, cel care citești aceste rânduri: de câte ori te-ai lăsat pe tine pentru nevoile celorlalți? De câte ori ai crezut că e mai bine să fii pe placul celorlalți, uitând că nu ești dator nimănui cu nimic sau că trebuie să demonstrezi ceva? De fapt, tot ce contează este să fii tu mulțumit de tine, cu ceea ce faci și cu ceea ce simți.

Oul nostru a reușit să își dea seama că merge pe un drum greșit, pe un drum care îl îndepărta de propria persoană, de propriile nevoie. Tocmai de asta, încearcă mereu să fii aproape de ceilalți, dar întodeauna conectat cu propriul sine, el îți va spune tot ce trebuie să știi.

Asta trebuie să îi învățăm și pe copii să facă: să nu se lase copleșiți de problemele celor din jur, să nu le insuflăm așteptările noastre, ci să îi lăsăm pe ei să decidă ce le place, ce le aduce satisfacție și plăcere și, cel mai important, să fie mereu conectați la propria persoană.❤️

Au fost foarte entuziasmați și mirați când au auzit propunerea mea de activitate practică, replica fiind doar de Paște facem asta.  Da, v-ați dat seama, le-am propus să decorăm ouă, mai exact să întruchipăm pesonajele din poveste.

Materialele folosite:

- 12 ouă fierte

- ochișori stickere

- acuarele

- carioci

- sclipici

- un carton de ouă (casa ouălelor care a trebuit și ea frumos decorată)

I-am lăsat pe ei să decidă cum arată fiecare ou și am făcut cea mai bună alegere, mai sus aveți și rezultatul.

 

Cu drag,

O educatoare

Oana Paraschiv

Jory John
Autor
Jory John
Jory John este autorul mai multor bestselleruri New York Times, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. A câştigat de două ori E.B. White Read‑Aloud...
mai multe
Recomandări (124) Genius la grădiniță (22) Interviuri (9) Noutăți (31) Titluri în focus (112) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (16) Concursuri (15) Activitati (78)
Genius la grădiniță #22 Ursulețul de pluș și animalele
Genius la grădiniță #22 Ursulețul de pluș și animalele de Oana Paraschiv 19 aprilie 2024
Cu toții am avut un moment în viață în care ne-am întrebat care este scopul nostru în viață sau poate nu atât de specific, dar la ce anume suntem buni...
Mai multe
Genius la grădiniță #21 Omulețul Mâncă-Vise
Genius la grădiniță #21 Omulețul Mâncă-Vise de Oana Paraschiv 11 aprilie 2024
Când a fost ultima oară când te-ai trezit fără alarmă? Dacă raspunsul este recent, cel mai probabil ai un somn odihnitor, însă dacă răspunsul face ref...
Mai multe
Genius la grădiniță #20 Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore
Genius la grădiniță #20 Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore de Oana Paraschiv 04 aprilie 2024
Dacă viața ta ar fi o carte, ce capitol ai alege ca fiind preferatul? Dar întâmplări, despre care ai alege să povestești? Ai începe cu a ta copilărie...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART