Cum își exprimă copiii iubirea? Recomandări de carte și ateliere creative

11 februarie 2023
Cum își exprimă copiii iubirea? Recomandări de carte și ateliere creative

Luna îndrăgostiților este o ocazie specială prin care ne exprimăm iubirea în moduri inedite, iar copiii nu fac excepție de la regulă. Fie că sunt prieteni, părinți, bunici sau animale de companie, cei mici găsesc cele mai originale moduri de a-și exprima iubirea și nu țin cont de o sărbătoare anume pentru a face mici gesturi de iubire.

Dragostea este un subiect destul de complex pentru adulți, cu atât mai mult pentru prichindei, însă felul în care cei din urmă înțeleg lumea poate fi ca o lecție pentru noi toți din care putem învăța multe despre dragoste.

Copiii ne înconjoară zi de zi cu mici gesturi de iubire, așa că ne-am propus să prezentăm 5 moduri prin care cei mici își exprimă iubirea, dar și câteva sfaturi și idei de care părinții pot să țină cont în relația cu ei.

Împărțirea lucrurilor

Gestul de a împărți cu ceilalți nu este ceva ce vine simplu și natural pentru un copil, dar pe măsură ce învață despre importanța lui, îl va folosi adesea ca o modalitate de a spune că le pasă. Dacă aveți un prichindel acasă, trebuie să vă pregătiți cu multă răbdare în ceea ce privește explicarea conceptului de a oferi și celorlalți, însă rezultatul va fi foarte satisfăcător și benefic celui mic.

Ajutorul

Când sunt mici, să fii părinte înseamnă să faci totul pentru ei, dar pe măsură ce cresc, devin din ce în ce mai capabili să rezolve multe lucuri singuri. Învățarea independenței de către cei mici și asumarea anumitor sarcini îi ajută să-și dezvolte încrederea în sine. De asemenea, își pot exprima iubirea pentru părinți punând în practică noile lor abilități și ajutându-i cu treburile importante din viața lor.

Prezența

De cele mai multe ori, cei mici nu trebuie să spună prea multe pentru a-și exprima iubirea. Adesea, simpla prezentă este suficientă pentru părinți. Chiar dacă cel mic este ocupat să se joace, faptul că a ales să facă acest lucru cât mai aproape de tine este cu adevărat un gest de iubire. Ca un răspuns la acțiunile celui mic, adulții trebuie să prioritizeze timpul petrecut cu familia. O regulă importantă este „fără telefoane” sau orice alte surse care îi pot distrage pe cei mici și pe care le vor îndrăgi în scurt timp.

Lectura poate fi un moment bun pentru a petrece timpul împreună, iar dacă alegeți câteva titluri atrăgătoare pentru copii, veți găsi multe subiecte de dictuție pe înțetesul lor.

Dacă vii pe Pământ scrisă și ilustrată de Sophie Blackall este de două ori câștigătoare a Medaliei Caldecott. Dacă vii pe Pământ, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le știi. Trăim în tot felul de locuri. În tot felul de case. În tot felul de familii. Suntem diferiți, dar fiecare din noi e extraordinar. Și împărțim cu toții o planetă frumoasă. Ideea acestei cărți a apărut atunci când autoarea era implicată într-o școală din Bhutan în proiectul Salvați Copiii. Deși nu se înțelegea cu cei mici prin cuvinte, desenele au exprimat mai mult decât orice altă exprimare, astfel a luat naștere o poveste încântătoare despre cum i-am putea prezenta planeta noastră unui extraterestru.

Poveşti pentru copii mai mici de 3 ani... sau mai mari scrisă de Eugène Ionesco și ilustrată de Etienne Delessert este unul dintre cele mai cunoscute și mai simple jocuri. Josette are aproape trei ani și tatăl ei îi spune povești. Însă nu chiar povești ca toate poveștile, ci istorii ciudate, în care ei doi se duc la plimbare cu avionul și mănâncă o bucățică din Lună („E bună, zice fetița, e un pepene“ „Să punem și zahăr“, adaugă tăticul). Lumea nu e așa cum pare, ne putem pune niște ochelari ionescieni, și hopa! putem privi prin scaun și să vedem perna și să deschidem peretele și să mergem cu urechile.

Atingerea

Poate fi o strângere de mână, o mângâiere pe spate sau o îmbrățișare. Oferirea acestor tipuri de afecțiune va juca un rol important foarte mulți ani în dezvoltarea unui copil, deoarece sunt cele mai simple și sincere moduri prin care părinții își pot exprima iubirea față de cel mic. Ai grijă să găsești cât mai multe oportunități prin care să-i arăți iubirea în acest fel.

Cadourile

Nu există urmă de îndoială că cei mici adoră să primească tot felul de cadouri, dar, la fel de bine se simt și atunci când oferă mici lucruri la schimb. Poate fi cel mai simplu lucru făcut de ei sau găsit prin casă, însă poate exprima o iubire nemărginită pe care o simte pentru părinți sau prieteni.

La acest capitol am pregătit două sugestii de activități simple și rapide pe care le puteți realiza împreună cu cei mici.

Un pupic pentru tătic scrisă de Frances Watts și ilustrată de David Legge. E ora de culcare, dar ursulețul e morocănos și nici gând să-l pupe pe tăticul. Mămica primește totuși un pupic, pe furiș. Tăticul e răbdător și jucăuș – îi cere un pupic lung-lung de girafă, unul cu dungi și mârâieli de tigrișor, un pupic poznaș și gâdilicios de maimuțică sau măcar un pupic mic și mustăcios de șoricel. „Ba nu!”, strigă de fiecare dată ursulețul, „Pentru tătic, nici de șoricel n-am pupic!”.

Dacă nu-i rost de pupic, atunci o activitate de tip origami împreună cu tăticul va înduioșa atmosfera.

Aventurile lui Paddington: Ziua iubirii E Ziua iubirii și Paddington a pregătit felicitări pentru toți prietenii lui. Dar o rafală de vânt îi dă toate planurile peste cap... Haideți să-l ajutăm să realizeze câte o scrisoare pentru cei dragi și să învățăm alături de Paddington totul despre iubire, trecând prin aventuri uimitoare!

Fie că împărțiți lucruri, vă ajutați reciproc, sunteți prezenți în activitățile celuilalt, vă oferiți mici cadouri sau vă îmbrățișați fără un motiv anume, ne dorim să petreceți clipe pline de iubire în orice moment al anului, nu doar de Valentine`s Day.  

Sursa articol: allaboutkidslclewiscenter.com

Fotografie autor Sophie Blackall
Autor
Sophie Blackall
Sophie Blackall a ilustrat multe cărţi îndrăgite de copii, printre care Ruby’s Wish, Finding Winnie şi The Baby Tree. Tatăl ei a ajuns într-o seară la...
mai multe
Fotografie autor Eugène Ionesco
Autor
Eugène Ionesco
Eugen Ionescu (1909-1994), devenit după plecarea în Franţa Eugène Ionesco, este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute nume ale teatrului absu...
mai multe
Recomandări (200) Genius la grădiniță (96) Interviuri (9) Noutăți (45) Titluri în focus (144) Evenimente (8) Topuri (3) Școală (17) Concursuri (15) Activitati (152)
Genius la grădiniță #96 Cotoi cu pălărioi
Genius la grădiniță #96 Cotoi cu pălărioi de Oana Paraschiv 23 octombrie 2025
Cotoi cu pălărioi, scrisă de Dr.Seuss este deja un vechi prieten la cât de multe aventuri ale acestuia le-am citit copiilor. De data aceasta vine cu o...
Mai multe
Genius la grădiniță #95 Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș
Genius la grădiniță #95 Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș de Oana Paraschiv 23 octombrie 2025
Ocazia de a citi autobiografia unui ursuleț mi s-a părut fascinantă, mai ales în contextul în care jucăriile sunt parte din recuzita mea de educatoare...
Mai multe
Genius la grădiniță #94 George cel curios
Genius la grădiniță #94 George cel curios de Oana Paraschiv 16 octombrie 2025
Cu siguranță ați auzit de George cel curios, fiind o serie de animații pentru copii, bazată pe cărțile cu același nume. Una dintre ele mi-a căzut și m...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART